arta actorului

Locuri limitate!

înscrieri doar până pe 20 ianuarie, clase în română

sau engleză

Pentru cine este

Cursul se adresează copiilor și adolescenților care vor să se exprime liber, să își descopere vocea și curajul, dar și celor care au nevoie de mai multă încredere în sine.

Este potrivit pentru cei care vor să joace pe scenă într-o piesă de teatru și pentru cei care vor să învețe să comunice mai bine, într-un mediu sigur și iubitor.

Avem clase în limba română și NOU -> în limba engleză.

Clasele în română sunt pentru vârstele:

5–7 ani, 8-11 ani, 11-13 ani, 14+ ani

frecvență o dată pe săptămână: Luni – Vineri 17:00 – 20:00 și Sâmbătă – Duminică 10:00 – 16:00

Clasele în engleză sunt pentru vârstele:

10-13 ani , 14+ ani

frecvență o dată pe săptămână: Luni ora 19.30 sau Sâmbată ora 11.30

Ce obține copilul

Prin exerciții creative, repetiții și spectacole, copiii învață:

să își recunoască și exprime emoțiile;

vorbească clar, cu volum și siguranță;

să coopereze și să susțină echipa;

să ducă la bun sfârșit un proiect comun;

să se concentreze și să își gestioneze atenția;

să aibă o postură sigură și expresivă;

oportunitatea de a juca într-o piesă de teatru și de a-și crea amintiri pe viață.

La final de modul, părinții observă:

mai multă încredere și curaj;

inițiativă;

vorbire mai clară și coerentă;

mai multă prezență și spirit de observație.

Cum se desfășoară

Se alege o piesă de teatru care se va juca la final de modul.

Ședințele sunt bazate pe exerciții creative de actorie și repetiții scenice.

ANUL ESTE STRUCTURAT ÎN DOUĂ MODULE:

Septembrie – Decembrie: Modulul de toamnă 

Ianuarie – Iunie: Modulul de primăvară 

Iulie – August: Școala de vară / tabără

Copiii învață să combine libertatea creativă cu disciplina de scenă. Noi îi ghidăm, dar le lăsăm spațiu să se exprime.

Fiecare modul se finalizează cu un spectacol de teatru (SAM FEST), în cadrul căruia copiii urcă pe o scenă reală, în fața publicului.

Ce face fiecare grupă

5-7 ani

60 min/ săptămână – exerciții, ritm. dicție. Obiectiv: ascultare, creativitate și pregătirea piesei adaptate acestei vârste.

8-11 ani

60 min/ săptămână – structură, cooperare, dicție. Obiectiv: gestionarea emoțiilor, colaborare, muncă în echipă și pregatirea piesei de teatru.

11–13 ani

75 min/ săptămână – dicție, postură, construcție personaj, argumentare. Obiectiv: exprimare sigură, gestionarea emoțiilor și pregatirea piesei de teatru.

14–18 ani

90 min/ săptămână – texte complexe, retorică, leadership de grup, dicție, concentrare. Obiectiv: prezență scenică, vorbire conștientă și pregătirea piesei de teatru.

Beneficii și garanții

Garanția Recuperării Integrale

Ce acoperă: nicio ședință pierdută; orice absență se recuperează la grupele de dezvoltare prin teatru.

Condiții rapide: rezervare în platformă; termen de recuperare până la finalul modulului.

Garanția Potrivirii

Ce acoperă: dacă în primele 14 zile (2 ședințe) simți că arta actorului nu i se potrivește copilului tău îți returnăm suma pentru ședințele rămase.

Condiții rapide: în caz de nepotrivire cu grupa sau trainerul, putem muta copilul la altă clasă fără alte costuri suplimentare.

Garanția Continuității Cursului

Ce acoperă: asigurăm desfășurarea cursului pe toată durata modulului.

Condiții rapide: dacă o ședință se anulează din motive interne, o reprogramăm în maximum 7 de zile de la anulare.

Garanția Locului Rezervat

Ce acoperă: pe durata abonamentului plătit locul copilului rămâne garantat în grupa aleasă.

Beneficiu pentru frați

Ce acoperă: fratele sau sora beneficiază de 20% reducere extra la orice abonament.

Cât costă – lunar sau integral

Locurile sunt limitate , iar înscrierile se pot face doar la începutul fiecărui modul.

 Plata se poate face lunar, la preț standard, sau integral pentru modulul ales, caz în care se aplică o reducere de 15%.

Pentru cei care doresc continuitate pe întreg anul școlar, există opțiunea Tot Anul Școlar, având cea mai avantajoasă reducere – 20%.

MODULUL DE TOAMNĂ

 Septembrie – Decembrie 

1.530 Lei

Plată integrală

  Economisești 270 Lei  

––––––– sau –––––––

4 tranșe x 450 Lei

Total: 1.800 Lei

✅  1 ședință/săptămână

✅  Recuperare absențe

 1 spectacol în cadrul festivalului

❌ Starter pack la plata integrală

MODULUL DE PRIMĂVARĂ

 Ianuarie – Iunie 

2.295 Lei

Plată integrală

  Economisești 405 Lei  

––––––– sau –––––––

6 tranșe x 450 Lei

Total: 2.700 Lei

✅  1 ședință/săptămână

✅  Recuperare absențe

 1 spectacol în cadrul festivalului

Starter pack la plata integrală

 ★ cea mai bună valoare ★  

TOT ANUL ȘCOLAR

 Septembrie – Iunie 

3.600 Lei

Plată integrală

  Economisești 900 Lei  

––––––– sau –––––––

10 tranșe x 450 Lei

Total: 4.500 Lei

✅  1 ședință/săptămână

✅  Recuperare absențe

 2 spectacole în cadrul festivalului

 Starter pack la plata integrală

MODULUL DE TOAMNĂ

 Septembrie – Decembrie 

2.210 Lei

Plată integrală

  Economisești 390 Lei  

––––––– sau –––––––

4 tranșe x 650 Lei

Total: 2.600 Lei

✅  1 ședință/săptămână

✅  Recuperare absențe

 1 spectacol în cadrul festivalului

Starter pack la plata integrală

MODULUL DE PRIMĂVARĂ

 Ianuarie – Iunie 

3.315 Lei

Plată integrală

  Economisești 585 Lei  

––––––– sau –––––––

6 tranșe x 650 Lei

Total: 3.900 Lei

✅  1 ședință/săptămână

✅  Recuperare absențe

 1 spectacol în cadrul festivalului

Starter pack la plata integrală

 ★ cea mai bună valoare ★  

TOT ANUL ȘCOLAR

Septembrie – Iunie 

5.200 Lei

Plată integrală

  Economisești 1.300 Lei  

––––––– sau –––––––

10 tranșe x 650 Lei

Total: 6.500 Lei

✅  1 ședință/săptămână

✅  Recuperare absențe

2 spectacole în cadrul festivalului

 Starter pack la plata integrală

Formular înscriere

Dacă ai neclarități, ne putem auzi la telefon.

0769 222 666

Pentru înscrieri completați formularul de mai jos.

14 + 4 =

Ce faci dacă nu te poți înscrie la clasa de Arta actorului

Dacă nu suntem în perioada de înscrieri la clasa de Arta Actorului, sau nu mai sunt locuri disponibile, te poți înscrie oricând la clasa de Dezvoltare prin Teatru 😊.

2. Dezvoltare prin teatru

Înscriere oricând

3 – 17 ani

Program continuu, flexibil, la care te poți înscrie oricând.

Se lucrează relaxat pe încredere, comunicare și creativitate, cu momente periodice de prezentare, dar fără spectacol final obligatoriu.

Program deschis pe tot parcursul anului

Înscriere în orice moment

Ideal pentru acomodare și dezvoltare

CE spun părinții

despre SAM:

CE spun COPIII

despre SAM:

Mituri demontate

„Trebuie talent.” Nu. E nevoie doar de antrenament, deschidere și spațiu sigur. Talentul e un bonus.

„E doar joacă.” Nu. Facem exerciții creative pentru dezvoltare personală, care cultivă curajul, atenția, empatia și exprimarea liberă. Învățăm scenarii, colaborăm cu colegii, suntem disciplinați pentru a juca în piesa de teatru. 

„Îi face pe copii prea teatrali.” Nu. Îi face conștienți, autentici și echilibrați.

Unde și când

Adresă: Șoseaua Iancului 48, București, Sector 2

4 minute de la metrou Piața Iancului

Program grupe

Luni – Vineri 17:00 – 20:00

Sâmbătă – Duminică 10:00 – 16:00

SAM – Școala de Actorie Metarmofoza

FESTIVALul de teatru

Fiecare modul se finalizează cu un spectacol de teatru (SAM FEST), în cadrul căruia copiii urcă pe o scenă reală, în fața publicului.

■  cadou personalizat;

■  amintire de la spectacol;

■  filmare profesională;

■  mascota SAM;

■  photo corner pentru amintiri.

Cost suplimentar pentru fiecare spectacol: 300 lei

Întrebări frecvente

De la ce vârstă pot începe copiii cursurile de actorie?

Copiii pot începe cursurile de actorie de la 3 ani. Grupele sunt formate în funcție de vârstă, astfel încât fiecare copil să învețe într-un mediu potrivit nivelului său de dezvoltare și de atenție.

Copilul meu trebuie să fie talentat ca să vină la cursuri?

Nu. Cursurile nu sunt despre talent, ci despre exprimare, încredere și bucuria de a comunica. Prin jocuri teatrale, copiii descoperă cine sunt și învață să se exprime liber.

Ce învață copiii la școala de actorie?

La cursurile noastre de actorie, copiii învață să-și gestioneze emoțiile, să lucreze în echipă, să vorbească clar, să se exprime cu încredere și să-și dezvolte creativitatea prin joc. BONUS: au ocazia să joace în piese de teatru pe scena teatrului nostru.

Cum ajută actoria la dezvoltarea personală?

Actoria este o formă practică de dezvoltare personală. Copiii devin mai încrezători, mai atenți la cei din jur, mai empatici și mai capabili să-și exprime ideile și emoțiile într-un mod natural.

Cât durează o ședință și un curs întreg?

Cursurile sunt structurate în module, fiecare având o durată de câteva luni. La finalul fiecărui modul, copiii urcă pe scenă în cadrul unui spectacol organizat de școala noastră sau participă la lecțiile deschise, cu public. O ședință durează între 60 și 90 de minute, în funcție de grupa de vârstă. De regulă, cursurile au loc o dată pe săptămână, în același interval orar, pentru a construi o rutină ușor de urmat. 

Cât de mari sunt grupele de cursanți?

Grupele sunt gândite ca fiecare copil să primească atenție individuală. În general, lucrăm cu un număr de 10-12 copii per grupă, astfel încât profesorul să poată observa și ghida pe fiecare în parte.

Unde se desfășoară cursurile?

Toate cursurile și spectacolele se desfășoară în București, la sala noastră din Șoseaua Iancului 48, Sector 2.

Ce se întâmplă dacă un copil lipsește de la curs?

Copiii recuperează toate ședințele pierdute la alte grupe de aceeași vârstă, în decursul unei luni. Profesorii adaptează activitățile pentru ca toți participanții să rămână conectați la grup și la procesul de învățare.

Cât de des au loc întâlnirile?

Acestea au loc o dată pe săptămână. Însă, în funcție de abonamentul ales, copilul poate veni de 2, 3 sau chiar de 4–5 ori pe săptămână, pentru o dezvoltare mai rapidă și rezultate mai vizibile.

Copiii joacă în spectacole adevărate?

Cei care se înscriu la cursul de arta actorului participa la spectacole de teatru. Fiecare grupă pregătește un spectacol de teatru la finalul modulului, în cadrul festivalului SAM. Este o experiență reală de scenă care îi ajută pe copii să depășească emoțiile și să se bucure de aplauze.

Cum pot înscrie copilul la cursuri?

Îți poți înscrie copilul completând formularul de pe site sau contactându-ne direct prin telefon sau email. Îți răspundem cu detalii despre grupe, orar, tarif și următorii pași. Înscrierea este confirmată după completarea documentelor și achitarea taxei de curs.

Acceptați și copii cu nevoi speciale?

În acest moment nu suntem specializați să lucrăm cu copii cu nevoi speciale și nu oferim psihoterapie, ci cursuri de actorie. Grupele și programa noastră sunt gândite pentru copii fără diagnostic. Îți recomandăm un program de teatru-terapie sau un centru specializat.

Ajută cursurile de actorie copilul și la școală?

Da, de multe ori părinții ne spun că după câteva luni copiii vorbesc mai clar, au mai mult curaj la serbări sau prezentări și se integrează mai ușor în colectiv. Actoria nu înlocuiește școala, dar susține partea de încredere, atenție și comunicare.

Ce se întâmplă dacă, după o perioadă, copilul nu mai vrea să vină?

Discutăm mai întâi cu tine și cu copilul, pentru a înțelege de unde vine această schimbare. Uneori este doar oboseală sau o teamă de nou cu care se poate lucra. Dacă totuși decideți să vă opriți, urmăm condițiile de reziliere stabilite la înscriere și rămânem deschiși pentru o revenire ulterioară.

Cât de sigur este spațiul în care se desfășoară cursurile?

Cursurile au loc într-un spațiu adaptat pentru copii, aerisit, curat și ușor de supravegheat. Avem reguli clare de preluare și predare a copiilor, iar în timpul orelor ei sunt mereu sub supravegherea profesorilor. Nu lăsăm copiii nesupravegheați.

Cine sunt profesorii și ce experiență au?

Profesorii Școlii de Actorie Metamorfoza sunt actori și pedagogi cu experiență în lucrul cu copiii. Au atât pregătire artistică, cât și pregătire în zona de educație și dezvoltare personală. Pentru tine, asta înseamnă că oamenii care lucrează cu copilul tău știu să îmbine arta teatrală cu disciplina.