Un interviu cu Mădălina Mărcuș, fondator SAM, Școala de Actorie Metamorfoza acordat pentru Revista Psychologies
Mădălina Mărcuș vorbește despre copii așa cum alții vorbesc despre oamenii pe care îi iubesc. Cu răbdare, cu atenție și cu foarte multă încredere în ceea ce pot deveni.
De peste 15 ani lucrează cu copii și adolescenți, iar în urmă cu câțiva ani a fondat Școala de Actorie Metamorfoza (SAM), un loc în care teatrul este mai puțin despre scenă și mai mult despre curaj, exprimare și încredere.
Am stat de vorbă despre începuturi, despre frică, despre copiii care își găsesc vocea și despre ce înseamnă să construiești un spațiu în care fiecare copil să simtă că este văzut.
1. Ce te-a motivat să alegi această profesie și să lucrezi în mod direct cu oamenii?
Nu cred că a existat un moment în care am spus „asta vreau să fac toată viața”. A fost mai degrabă un drum care s-a construit în timp.
La început am avut un teatru de păpuși pentru copii. Eram acolo, în spatele personajelor, la fiecare spectacol. Și cred că atunci am început să observ ceva care m-a urmărit până astăzi. Copiii nu veneau doar să vadă o poveste. Se atașau de personaje. Le imitau. Vorbeau despre ele după spectacol. Uneori voiau să fie ca ele. Dacă personajul era curajos, voiau și ei să fie curajoși. Dacă era bun cu ceilalți, încercau și ei să facă la fel.
Mi-am dat seama că teatrul are o influență mult mai mare decât credeam. Nu era doar divertisment. Nu era doar artă. Era o experiență prin care copiii învățau ceva despre ei și despre lume.
Mai târziu am început să lucrez direct cu copii și adolescenți, prin cursuri de dezvoltare personală prin teatru. Acolo am văzut și mai clar acest lucru. Am văzut copii care la început vorbeau foarte puțin și care, după câteva luni, începeau să participe, să își spună ideile și să aibă mai multă încredere în ei.
Cred că atunci am înțeles cu adevărat ce vreau să fac.
Am studiat psihologia și pedagogia pentru că simțeam nevoia să înțeleg mai bine copiii și etapele prin care trec. Astăzi, toate aceste lucruri se întâlnesc firesc în munca mea. Teatrul, psihologia, educația și, poate cel mai important, relația pe care o construiesc cu fiecare copil.
2. Din experiența ta, care consideri că este cea mai mare provocare pe care oamenii o întâmpină în dezvoltarea lor personală sau profesională?
Cred că multor oameni le este teamă să fie văzuți exact așa cum sunt.
Văd asta foarte des la copii.
Le este teamă să ridice mâna, le este teamă să spună o idee, le este teamă să intre într-un grup nou, le este teamă să greșească.
Și cred că, dacă suntem sinceri, mulți dintre noi păstrăm aceste temeri și la maturitate, doar că ele arată diferit.
Poate că nu mai este vorba despre o replică într-un exercițiu de teatru. Poate este vorba despre o ședință, o prezentare sau o conversație dificilă.
În spatele multor blocaje pe care le observ există această întrebare: „Dacă spun ce gândesc și nu este suficient de bine?”
La SAM încercăm să construim un spațiu în care copiii să descopere că pot participa fără să fie perfecți, că pot greși că pot încerca din nou și că vocea lor merită auzită chiar și atunci când nu sunt siguri pe ei.
3. Cum te asiguri că rămâi obiectivă și imparțială atunci când lucrezi cu clienții tăi, având în vedere diversitatea problemelor cu care se confruntă?
Cred că mă ajută foarte mult curiozitatea.
De fiecare dată când un copil are un comportament care pare dificil, încerc să nu mă opresc la ceea ce văd la suprafață.
Mă întreb ce nu știu încă despre el.
Poate este obosit, poate este speriat, poate a avut o zi grea, poate încă nu se simte în siguranță.
În toți acești ani am învățat că, de cele mai multe ori, comportamentele sunt forme de comunicare.
Un copil care vorbește foarte mult poate avea nevoie să fie ascultat.
Un copil care nu vorbește deloc poate avea nevoie de mai mult timp.
Un copil care pare că nu participă poate observa tot ce se întâmplă în jurul lui și poate procesa în ritmul său.
Încerc să nu pun etichete și să nu trag concluzii prea repede. Cred că fiecare copil merită șansa de a fi înțeles înainte de a fi evaluat.
4. Există vreo tehnică sau abordare pe care o consideri esențială în munca ta și care ți-a adus cele mai multe reușite?
Lucrul la care țin cel mai mult este să nu pierdem niciodată din atenție copilul care stă în spate, care este mai retras.
Lucrăm în grupuri pentru că teatrul se construiește împreună. Dar fiecare copil vine cu personalitatea lui, cu ritmul lui și cu propriile provocări.
Pentru un copil, progresul poate însemna să spună o propoziție în fața colegilor. Pentru altul, poate însemna să învețe să asculte mai mult și să lase loc și celorlalți. Pentru unii, provocarea este să prindă curaj. Pentru alții, să își tempereze energia și să își găsească răbdarea.
Încercăm să îl vedem pe fiecare exact acolo unde este.
Cred că de aici apar cele mai frumoase rezultate. Nu din exerciții spectaculoase, ci din faptul că fiecare copil simte că este observat și înțeles.
Mă bucur atunci când fiecare copil sau adolescent face următorul pas potrivit pentru el.
5. Cum te ocupi de stresul sau de emoțiile negative care pot apărea în urma sesiunilor?
Sunt și zile grele. Cred că orice om care lucrează cu oameni și orice antreprenor știe asta.
Uneori mă întreb dacă fac suficient. Alteori mă întreb dacă deciziile pe care le iau sunt cele potrivite.
Dar de fiecare dată mă întorc la copii.
Îmi vin în minte copii pe care i-am cunoscut la începutul drumului lor. Copii care vorbeau foarte încet, care evitau să participe sau care aveau emoții atât de mari încât își doreau să plece acasă după primele cursuri.
Și apoi îmi amintesc cum au crescut.
Cum au început să ridice mâna. Cum au început să râdă mai liber. Cum au început să își susțină ideile în fața grupului.
Aceste momente îmi reamintesc de ce fac ceea ce fac.
Nu se întâmplă peste noapte și nici nu există rețete rapide. Dar atunci când vezi un copil care începe să aibă mai multă încredere în el, toate eforturile capătă sens.
6. Ce sfaturi ai pentru cineva care dorește să înceapă o carieră în domeniul tău?
În primul rând, să lucreze cu oameni cât mai repede.
Cărțile, cursurile și certificările sunt importante. Și eu continui să învăț constant. Dar există lucruri pe care nu le poți înțelege cu adevărat până nu intri într-o sală și începi să lucrezi cu un grup.
Acolo începe învățarea reală.
Al doilea lucru pe care l-aș spune este să aibă răbdare cu propriul proces.
La început îți dorești să faci totul perfect. Cu timpul înțelegi că este mai important să fii prezent și autentic decât perfect.
Și poate cel mai important lucru este să nu copiezi pe nimeni.
Inspiră-te, învață de la oameni pe care îi admiri, dar construiește-ți propriul mod de a lucra. Copiii simt foarte repede când ai încredere în ceea ce faci și când încerci să fii altcineva.
7. Ce resurse recomanzi celor care doresc să se dezvolte în domeniul terapiei, coaching-ului sau training-ului?
Există multe cărți valoroase, dar câteva au avut un impact special asupra mea.
„Munca actorului cu sine însuși” de Stanislavski m-a ajutat să înțeleg mai bine ce înseamnă prezența și autenticitatea.
„Cartea Atelierelor” de Andrei Șerban mi-a oferit o perspectivă foarte frumoasă asupra lucrului în grup și asupra procesului creativ.
„Spațiul gol” de Peter Brook este una dintre acele cărți la care mă întorc periodic și din care descopăr de fiecare dată ceva nou.
Iar „Impro” de Keith Johnstone este o carte pe care o recomand aproape tuturor celor care lucrează cu oameni. Vorbește foarte mult despre frică, spontaneitate și despre cum apare încrederea.
Dar dacă ar fi să recomand ceva dincolo de cărți, aș spune să observe oamenii, să îi asculte, să fie curioși. De multe ori, cele mai importante lecții nu vin dintr-o bibliotecă, ci dintr-o conversație sinceră sau dintr-o experiență trăită alături de ceilalți.
8. Cum te asiguri că te dezvolți continuu ca profesionist?
Încerc să rămân curioasă.
Particip la cursuri, citesc, merg la spectacole și caut mereu perspective noi. Dar, sincer, cred că cele mai multe lucruri le învăț în continuare de la copiii cu care lucrez.
Copiii sunt foarte sinceri. Dacă un exercițiu nu îi implică, observ imediat. Dacă ceva îi inspiră, văd asta la fel de repede.
De multe ori intru la curs cu un plan foarte bine pregătit și ies cu o lecție pe care nu mă așteptam să o primesc.
Cred că dezvoltarea profesională nu înseamnă doar să acumulezi informații noi. Înseamnă și să rămâi deschis, să îți pui întrebări și să accepți că încă ai multe de descoperit.
9. Ai avut vreodată un moment „aha!” care ți-a schimbat perspectiva sau abordarea?
Da, și cred că au fost mai multe astfel de momente.
Unul dintre ele îmi vine mereu în minte.
Era un băiat de aproximativ 8 ani. Foarte retras. La primele cursuri vorbea foarte puțin și evita să participe. Părinții lui îmi povestiseră că și la școală era la fel.
Prima perioadă nu am încercat să îl împing de la spate. L-am lăsat să observe, să se acomodeze și să își găsească locul în grup.
Într-o zi făceam un exercițiu de improvizație și, dintr-o dată, a intervenit cu o replică. Nu era o replică lungă, dar pentru el era un pas enorm.
A spus-o clar, cu voce tare, și a rămas acolo.
Îmi amintesc și acum zâmbetul lui după exercițiu.
Atunci am înțeles încă o dată că încrederea nu poate fi grăbită.
Poți crea contextul, poți oferi siguranță, poți avea răbdare, dar fiecare copil își deschide aripile în momentul în care este pregătit.
10. Care este cea mai mare recompensă pe care o primești în urma muncii tale?
Cred că sunt multe momente mici care, împreună, formează cea mai mare recompensă.
Uneori este un mesaj de recunoștință primit de la un părinte.
Alteori este un copil care vine la curs și îți spune ceva ce înainte nu ar fi avut curaj să spună.
Sau un adolescent care își găsește locul într-un grup și începe să se simtă acceptat.
Poate că oamenii își imaginează că cel mai emoționant moment este spectacolul.
Și da, spectacolele sunt frumoase.
Dar pentru mine cele mai importante momente sunt cele care se întâmplă înainte de spectacol.
Momentul în care un copil care stătea mereu în spate se oferă voluntar să participe.
Momentul în care cineva care evita să vorbească începe să își exprime ideile.
Momentul în care vezi că apare încrederea.
Aceste lucruri nu se măsoară în aplauze, dar sunt cele care mă fac să simt că munca noastră are sens.
11. Cum abordezi rezistența sau scepticismul unui client în procesul de lucru?
Cu răbdare.
Cred că rezistența apare de multe ori atunci când omul din fața ta nu se simte încă în siguranță.
La copii văd asta foarte des.
Unii intră imediat în joc, alții au nevoie de mai mult timp.
Unii vor să participe din prima zi, alții preferă să observe câteva săptămâni înainte să facă primul pas.
Și este perfect în regulă, nu cred în forțare, cred în invitație.
Încerc să creez un spațiu în care copilul să simtă că poate participa atunci când este pregătit.
De multe ori, după ce apare sentimentul de siguranță, rezistența începe să dispară de la sine.
Pentru mine, fiecare copil are ritmul lui și cred că este important să îl respectăm.
12. Unde vezi viitorul domeniului tău, având în vedere evoluția tehnologiei și schimbările din societate?
Cred că teatrul și experiențele trăite împreună vor deveni din ce în ce mai importante.
Copiii cresc într-o lume în care petrec foarte mult timp în fața ecranelor. Comunicarea se întâmplă tot mai des prin mesaje, iar multe experiențe sunt mediate de tehnologie.
Din acest motiv, cred că vor avea nevoie și mai mult de locuri în care să fie împreună cu alți copii.
Să vorbească, să se joace, să colaboreze, să învețe să se privească în ochi și să fie prezenți unii pentru ceilalți.
Tehnologia poate face foarte multe lucruri extraordinare, dar nu poate înlocui sentimentul de apartenență pe care îl simți într-un grup și nici bucuria unei experiențe trăite împreună.
De aceea cred că misiunea noastră devine tot mai importantă.
Nu construim actori, ci încercăm să contribuim la formarea unor copii care au încredere în ei, care știu să comunice, să colaboreze și să își găsească locul printre ceilalți.
Iar aceste lucruri îi vor ajuta indiferent de drumul pe care îl vor alege mai târziu în viață.
Despre Mădălina Mărcuș
Mădălina Mărcuș este psiholog, pedagog teatral și fondatorul Școlii de Actorie Metamorfoza (SAM).
De peste 15 ani lucrează cu copii, adolescenți și părinți, iar în toți acești ani a observat cum teatrul poate deveni mult mai mult decât o formă de exprimare artistică. Poate deveni un spațiu în care copiii capătă încredere în ei, învață să comunice mai liber, își fac prieteni și descoperă că vocea lor contează.
În 2022 a fondat SAM din dorința de a construi un loc în care copiii să se simtă în siguranță, ascultați și încurajați să fie ei înșiși. Un loc în care dezvoltarea personală se întâmplă prin joc, relații, experiențe de grup și teatru.
Metoda de lucru pe care o folosește astăzi îmbină experiența acumulată în actorie, psihologie și pedagogie și este construită în jurul unei convingeri simple: fiecare copil are ritmul lui și merită să fie văzut ca individ, nu doar ca parte a unui grup.
La SAM, Mădălina coordonează programe de dezvoltare personală prin teatru, cursuri de actorie, tabere, școala de vară, spectacole și proiecte dedicate copiilor și adolescenților.
Crede că unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poate primi un copil este sentimentul că este văzut, ascultat și acceptat exact așa cum este.
Pentru că fiecare copil are un loc și o voce.
🌷 Descoperă comunitatea SAM și programele dedicate copiilor și adolescenților: https://suntemsam.ro